Site icon

Doi adolescenți, surprinși în flagrant când vandalizau gardul Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului

Doi adolescenți care vandalizau gardul Bisericii Sfântul Nicolae au fost prinși în flagrant și amendați de către polițiștii locali din municipiul Brașov, din cadrul Biroului Trafic Rutier – Ridicări Auto. Flagrantul s-a produs în zona Străzii Bâlea, în seara zilei de 04.04.2022. 

Cei doi adolescenți  au fost conduși la Secția 1 Poliție, asupra lor fiind găsite 3 spray-uri cu vopsea, ce au fost confiscate de către reprezentanții Poliției Locale Brașov.

În baza proceselor – verbale de contravenție, minorii au fost sancționați cu avertisment și  amendă în cuantum de 250 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 554/ 2003, art. 1. Potrivit aceluiași act normativ, tutorii legali ai celor doi contravenienți vor suporta și cheltuielile pentru refacerea aspectului estetic al zidului lăcașului de cult.

Teribilismul ”artiștilor” grafferi din Brașov a afectat aspectul multor clădiri istorice din oraș, Poliția Locală Brașov fiind implicată constant în descurajarea acestui tip de comportament, prin acțiunile desfășurate și sancțiunile aplicate.

Exit mobile version