În data de 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătăţii, noul sediu al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Braşov îşi începe activitatea în noua clădire, la care s-a lucrat în ultimele luni. Pentru că activitatea de urgenţă este dinamică şi continuă, mutarea se va face fără întreruperea activităţii medicale, anunță reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.
Chiar dacă activitatea în Urgenţa veche va mai continua câteva ore, accesul în noua UPU va începe la ora 18:30, atât pentru pacienţii sosiţi cu mijloace proprii, cât şi pentru Ambulanţă. Accesul se va realiza din Str. Aurelian, aflată în faţa Colegiului de Ştiinţe „Grigore Antipa” (fostul Liceu Sanitar).
Deschiderea oficială a noii Unități de Primiri Urgențe a SCJU va avea loc de la 11.00. La eveniment vor participa:
- Dr. Raed Arafat, Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă;
- Ciprian Cătălin Hojda, consilier de stat Cancelaria Prim-Ministrului Guvernului României;
- Dr. Cristina Vecerdi, deputat, iniţiatoarea proiectului de modernizare a UPU Braşov;
- Mihai Monoranu, şef serviciu Unitatea de Implementare a Proiectului, Banca Mondială;
- Mihai Cătălin Văsii, prefectul Judeţului Braşov;
- Prof. dr. med. Liliana Rogozea, prorector Universitatea Transilvania;
- Echipa managerială a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.