Site icon

Noul sistem de colectare separată a deșeurilor în cartierele Triaj și Tractorul

Începând cu data de 08.04.2022, toate cele 17 ecoinsule din municipiul Brașov operate de compania COMPREST, 9 în cartierul Triaj și 8 în cartierul Tractorul, sunt funcționale, iar cartelele de acces au fost distribuite spre asociațiile de proprietari, locuitorilor din condominiile arondate acestora. 

Prin implementarea acestui sistem inteligent de management al deșeurilor, Primăria Brașov, în colaborare cu operatorii de salubrizare urmărește colectarea deșeurilor menajere pe fracții într-o manieră cât mai accesibilă pentru utilizator, dar și mai atentă cu mediul înconjurător. 

Obiectivul este acela de a devia o cantitate cât mai mare de deșeuri de la depozitare și de a mări volumul de materiale recuperate, ce trec prin procesul de sortare și se întorc în fluxul de producție, urmând a fi reutilizate. Pentru a atinge această țintă, este necesară implicarea comunității locale, prin câțiva pași simpli. 

Modul de utilizare al ecoinsulelor este unul simplu și presupune identificarea utilizatorului cu ajutorul cardului de acces primit prin reprezentantul asociației de care acesta aparține. După apropierea cardului, gurile de încărcare se vor debloca. În funcție de fracția ce se dorește a se depozita, fanta se va deschide cu o simplă apropiere a mâinii de senzorul de proximitate. Dacă se are în vedere aruncarea mai multor fracții, următoarea fantă se poate deschide doar prin apropierea de senzorul de proximitate, după ce prima fantă s-a închis. 

Invităm utilizatorii din zonele vizate să folosească acest sistem, evitând depozitarea deșeurilor lângă sau în alte tipuri de recipiente, pentru a ajuta în această perioadă de tranziție operatorul de salubrizare să își adapteze ritmul de colectare și graficele de verificare a activității fiecărei ecoinsule în parte. În măsura în care se consideră oportun, ne manifestăm disponibilitatea de a veni în întâmpinarea membrilor asociațiilor de proprietari pentru punerea la dispoziție a materialelor suport – broșuri, flyere – dar și eventuale exerciții practice, ce să asigure buna funcționare a noilor sisteme de colectare”, a declarat directorul companiei, Alexandru TĂNASE.

Tutorialul de utilizare a ecoinsulei poate fi vizualizat accesând link-ul: https://youtu.be/tozku4RnBTw

 

 

 iar pentru vizionarea acestuia interpretat în limbajul semnelor românesc, se poate accesa link-ul: https://youtu.be/LpF0Vb7YZlw  

Pentru detalii suplimentare, accesați site-ul operatorului www.comprest.ro

 

 

Exit mobile version