Fost consilier local independent, Şerban Șovăială, a reproșat marți presei locale publicarea prea multor detalii referitoare sumele acordate de Primăria Braşov, de la bugetul local, pentru acoperirea costurilor legate de Parada Junilor din Duminica Tomii.
Din ipostaza de secretar al junilor şi, Şerban Şovăială a declarat că publicarea caestor informaţii legate de alocările bugetare pentru evenimentele din Săptămâna luminată a cauzat o explozie a tarifelor de închiriere a cailor pentru junii călări. El a menționat că în urma publicării sumei alocate pentru un călăreț (800 de lei, conform unei hotărâri de Consiliu Local, aprobată în cursul acestei luni), proprietarii de cai au ridicat pretențiile financiare. La aceeași strategie au apelat și muzicanții, a mai spus Șovăială.
„Caii s-au închiriat cu 500 – 800 de lei, dar se poate ajunge și la această cifră în euro. Consiliul Local Brașov a alocat pentru paradă 172.000 de lei, dar bugetul acestui eveniment ajunge cam la 300.000 de lei”, a mai spus junele Şerban Şovăială.
În opinia lui, jurnaliștii ar fi trebuit să ignore alocările detaliate și să publice numai suma totală alocată pentru Sărbătoare Junilor, respectiv 225.000 lei (în care sunt cuprinși și bani pentru alte evenimente din Săptămâna Luminată).