Un braşovean a reuşit să avarieze, într-o singură noapte, nu mai puţin de 56 de maşini pe care le-a găsit parcate pe diferite străzi din Braşov. El a fost identificat imediat şi reşinut de jarndarmi şi poliţişti. Întrebat cuum a reuşit o astfel de “ispravă”, braşoveanul a recunoscut că a făcut-o intenţionat, după ce s-a întors beat-criţă spre casă, din club.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani a petrecut până la 4 dimineaţă în club, iar apoi, sub influenţa băuturilor alcoolice, în drum spre casă, a început să lovească toate autovehiculele care i-au ieşit în cale. A lovit cu pumnii şi picioarel oglinzi, parbrize şi geamuri, spoturi şi portiere.
Martorii au spus pentru observatornews.ro că omul era băut şi că s-a rănit în timpul atacurilor. Vecinii sunt cei care au sunat la poliţie. Bărbatul a fost ridicat de un echipaj al jandarmilor, care l-a predat Poliţiei. Individul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar acum este cercetat pentru distrugere.
„În temeiul sesizării au fost direcționate echipaje de poliție și jandarmi, persoana în cauză fiind depistată la scurt timp de către reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și condusă la sediul unității de Poliție, unde a fost identificată ca fiind un bărbat în vârstă de 44 ani, din municipiul Brașov”, a declarat Nadia Olaru, purtător de cuvânt IPJ Braşov.