Un bărbat din judeţul Prahova, suspectat că i-a oferit mită unui poliţist care l-a prins conducând fără permis şi sub influenţa drogurilor, a fost arestat preventiv, informează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).
Potrivit unui comunicat al DGA transmis marţi AGERPRES, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au realizat prinderea în flagrant a bărbatului din Ploieşti în timp ce oferea suma de 300 de euro unui poliţist, denunţător în cauză.
“În fapt, inculpatul i-a oferit unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov, în mod repetat şi în aceeaşi împrejurare, sume de bani în euro, respectiv 50, 150, 200 şi în final 300 de euro cu titlu de mită, după ce a fost depistat că a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere şi a fost testat pozitiv la substanţa psihoactivă cannabis. Mita a fost oferită pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracţiunile săvârşite”, se precizează în comunicat.
Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, judecătorul de drepturi şi libertăţi admiţând, ulterior, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DGA precizează că poliţistul care a denunţat fapta a formulat anterior şi alte denunţuri, prin care a sesizat intenţia unor cetăţeni de a-l corupe.