21 de gospodării izolate din comuna Holbav, care nu sunt racordate la rețeaua de alimentare cu energie electrică, vor fi electrificate cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Investiția este estimată la 515.329 lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din granturi norvegiene, proiectul fiind accesat de Primăria Holbav.
Pentru furnizarea și montarea celor 21 de sisteme de producere a energiei electrice, autoritățile locale au lansat o licitație electronică, iar ofertele sunt așteptate până în 2 iunie.