Site icon

Depozitul de deșeuri de la Timiș-Triaj va fi închis prin procedură simplificată. Promisiunea Primăriei Brașov: închidem groapa în termenul asumat

Municipalitatea a depus documentația necesară pentru obținerea avizului de mediu pentru ,,Închiderea definitivă a depozitului pentru deșeuri nepericuloase Timiș–Triaj și înființare spațiu verde pentru zona de agrement”, după ce, în ședința din luna aprilie, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici. Conform studiului de fezabilitate, valoarea lucrărilor de închidere a acestei rampe este de aproape 31 de milioane de lei, TVA inclus (30.833.638,00 lei inclusiv TVA). 

 ,,Problema rampei de deșeuri industriale din Timiș-Triaj este una veche, care a trenat ani de zile, așa am ajuns în situația ca Brașovul să fie printre orașele care nu au închis la timp depozitele de deșeuri pentru care România se află în infringement, deși includerea acestei rampe pe lista celor care trebuiau închise este discutabilă, având în vedre că vorbim de un inertă. La sfârșitul lunii aprilie am reușit să facem un pas major în închiderea acestei rampe, prin aprobarea studiului de fezabilitate, după ce, anterior, am fost nevoiți să reglementăm situația juridică a terenului pe care se află rampa. Zilele trecute am depus documentația necesară pentru avizul de mediu, iar după obținerea acestuia vom demara licitația pentru proiectarea și executarea lucrărilor de închidere și, implicit, transformarea rampei în zonă verde. Municipiul s-a angajat că va finaliza aceste lucrări până în 31 decembrie 2023 și, având în vedere că îndeplinim toate condițiile pentru închiderea simplificată, consider că acest termen este unul realist. Tocmai de aceea sper să obținem cât mai repede avizul de mediu, iar la sfârșitul anului viitor să avem o nouă zonă verde în Brașov”, a declarat primarul Allen Coliban.

În ceea ce privește rampa de deșeuri menajere din aceeași zonă, primarul a precizat că așteaptă ca Adunarea Generală Fineco să aprobe superficia pe terenul pe care este rampa, superficie acordată de Consiliul Local, și să demareze actualizarea SF-ului, astfel încât lucrările de închidere să se desfășoare în același timp la ambele rampe.

Depozitul de deșeuri industriale nepericuloase Timiș-Triaj a început să funcționeze la sfârșitul anilor 1940 și a fost utilizat pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oțelărie etc.). Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1992.

Suprafața ocupată efectiv cu deșeuri industriale nepericuloase măsoară cca. 148.000 mp. Volumul de deșeuri depozitate este de cca. 2.219.000 m.c., înălțimea actuală a coloanei de deșeuri fiind de  maximum 40 m.

Având în vedere că închiderea rampei presupune o serie de lucrări care necesită foarte mult timp și niște costuri foarte mari – de exemplu relocarea unui volum important de deșeuri (cca. 850.000 mc), care ar trebui transportate la rampa ecologică de la Fineco,  municipalitatea a luat decizia de a închide această rampă printr-o procedură simplificată, la baza căreia stă un bilanț de mediu conform căruia, în prezent, depozitul de deșeuri industriale nepericuloase Timiș-Triaj nu afectează calitatea factorilor de mediu, deșeurile depozitate având caracteristici/ levigabilitate similară deșeurilor inerte.

În aceste condiții durata estimată a lucrărilor este de 12 luni, la care se adaugă proiectarea.

Exit mobile version