Site icon

FOTO. 10 medalii pentru juniorii de CS Babarunca la Cupa României și CN Ștafetă la Orientare

În weekendul trecut la Comarnic a avut loc Cupa României la Orientare in alergare și Campionatul Național de Ștafetă. Juniorii de la CS Babarunca au obținut 10 medalii în urma celor 3 zile de concurs.

Astfel ștafeta brașoveană a obținut o medalie de aur la U14-fete și două de argint la U14 și U18 băieți. La Cupa României, două etape cumulate (Medie Distanță și Lungă Distanță), juniorii de la Babarunca au obținut alte 7 medalii: la U18 – Ioan Iacob – locul 1, U16 – Vlad Percec – locul 2, Petru Tulban – locul 3, U14 – Sonia Stupu – locul 1, Ana Brânduș și Radu Ilin locul 2, Andreea Mazilu locul 3.

 

 

Pentru al doilea an consecutiv CS Babarunca Săcele a primit finanțare nerambursabilă din partea Consiliul Județean Brașov. După ce anul trecut, concursul Roza Vânturilor a fost finanțat la categoria Sportul pentru toți, anul acesta secția de performanță a clubului a primit o finanțare la categoria Sportul de Performanță, concursul de la Comarnic fiind primul care a beneficiat de fondurile CJ Brașov.

 

 

Orientarea în alergare este o disciplină sportivă foarte practică în ţările nordice (în Suedia face parte din programa şcolară), baltice, ale Europei centrale (Franţa, Elveţia, Austria, Cehia) şi de est (Rusia, Ungaria, Ucraina). La noi în ţară înainte de 1989 era practicată, în special sub forma Orientării turistice, după anii 2000 ea fiind practicată aproape în exclusivitate ca sport de performanţă.

 

Exit mobile version