Trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier pe Ocolitoarea Brașovului, la intersecția cu drumul care duce spre Tărlungeni, iar circulația se desfășura alternativ, pe sensul rămas liber.
Conform reprezenanților ISU Brașov, au fost accidentate două persoane, ambele fiind conștiente. De altfel, potrivit, doar o persoană accidentată a acceptat să fie dusă la spital.
În urma testării șoferilor celor două vehicule a rezultat că ei nu au consumat băuturi alcoolice.
Pentru intervenție, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, dar și o autospecială de pompieri cu apă și spumă.