Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat proiectele din județul Brașov care vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Conform anunțului ministerului, unitățile administrativ-teritoriale din județul Brașov vor primi finanțare pentru 93 de investiții, în valoare totală de 890.386.607,03 lei.
Prin acest program, în județul Brașov se vor finanța modernizări și reabilitări de drumuri, proiecte de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, dar și amenajarea unor sisteme de captare a apelor pluviale. În schimb, pe lista proiectelor aprobate spre finanțare nu se regăsesc lucrări la rețelele de alimentare cu gaze naturale.
Consiliul Județean Brașov a cerut 573 milioane lei, a obținut 140 milioane lei
Cea mai mare sumă, 140 milioane lei, a fost obținută de Consiliul Județean Brașov, pentru modernizarea mai multor segmente din drumurile județene DJ 105A și DJ 104D, care fac legătura între zona Rupea și Țara Făgărașului. Suma primită de Consiliul Județean Brașov prin Programul „Anghel Saligny” este mult mai mică decât cea solicitată, respectiv 573 milioane lei solicitată în toamna anului trecut.
Strada Narciselor Brașov – Sânpetru a primit finanțare
Un alt proiect aprobat spre finanțare prin „Anghel Saligny” este cel de modernizare a străzii Narciselor, care face legătura între Brașov și Sânpetru. Pentru acest proiect, municipalitatea brașoveană a primit suma de 43 milioane lei. După finalizarea acestui proiect, strada Narciselor – care pornește din zona RATBV și ajunge pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru – va avea patru benzi de circulație, piste pentru biciclete și trotuare. Artera va constitui o alternativă la actuala legătură între Brașov și Sânpetru (pe strada 13 Decembrie) dar va deservi și zonele rezidențiale ce se vor construi în zonă.
Bani pentru două variante ocolitoare
Municipiile Codlea și Făgăraș au obținut, printre altele, finanțări pentru amenajarea unor variante ocolitoare. Mai exact, prin „Anghel Saligny”, la Codlea realiza ocolitoarea mică, DN 1, la ieșirea spre Brașov – DJ 112A, spre Vulcan. Pentru această investiție, municipiul Codlea a obținut suma de 11.143.322 lei.
La Făgăraș, prin Programul „Anghel Saligny” se vor finanța cu suma de 16.000.000 lei lucrările la ocolitoarea municipiului. Banii primiți de la bugetul stat nu sunt suficienți pentru finanțarea integrală a investiției, estimată anul trecut la 47,45 milioane lei.
Ce sume a primit fiecare unitate administrativ teritorială
Nr. crt. | U.A.T. | Denumire obiectiv de investiții |
Sume alocate (lei) |
Total județ Brașov | 890,386,607.03 | ||
1 | Apața | Rețea de canalizare menajeră si stație de epurare în comuna Apața, județul Brașov | 10,497,892.08 |
2 | Augustin | Modernizare străzi în comuna Augustin, județul Brașov | 6,961,060.20 |
3 | Augustin | Captare izvor și aducțiune apă în sat Augustin, Com. Augustin | 1,792,494.27 |
4 | Beclean | Extindere rețea de canalizare și stație de epurare sat Beclean și Luța, comuna Beclean, județul Brașov | 8,000,000.00 |
5 | Bod | Reabilitare și modernizare străzi și drumuri de interes local în comuna Bod, județul Brașov-Etapa I | 13,270,098.79 |
6 | Bod | Reabilitare și modernizare străzi și drumuri de interes local în comuna Bod, județul Brașov-Etapa II | 729,901.21 |
7 | Bran | Modernizare drumuri comunale, drumuri publice din interiorul localității, com. Bran | 14,000,000.00 |
8 | Brașov | Modernizare străzi – strada Narciselor, Brașov, Jud.Brașov | 43,000,000.00 |
9 | Consiliul Județean Brașov | Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D – format din DJ 105A km 53+000- 81+600 și DJ 104D km 1+960-27+400-LOT II DJ104D, km 1+960-12+045 |
70,000,000.00 |
10 | Consiliul Județean Brașov | Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D – format din DJ 105A km 53+000-81+600 și DJ 104D km 1+960-27+400 – LOT III DJ 104D, km 12+045-27+400 | 70,000,000.00 |
11 | Budila | Canalizarea apelor menajere cu epurare în stația de epurare a localității Prejmer | 11,000,000.00 |
12 | Bunești | Rețea de canalizare menajeră în localitatea Mesendorf, rețea de canalizare și stație de epurare a apei reziduale în localitatea Roadeș, comuna Bunești, județul Brașov | 11,000,000.00 |
13 | Cața | Modernizare străzi în comuna Cața, judetul Brașov | 10,000,000.00 |
14 | Cața | Înfiintare sistem de canalizare în comuna Cața, județul Brașov | 11,000,000.00 |
15 | Cincu | Înființare rețea de canalizare pluvială și amenajare pârâu în localitatea Cincu, județul Brașov | 11,000,000.00 |
16 | Codlea | Modernizare străzi zona Hălchiului | 4,856,678.43 |
17 | Codlea | Arteră ocolitoare mică (DN1-str. Vulcanului-str. Câmpul Alb) | 11,143,321.57 |
18 | Comana | Înființare sistem de canalizare menajeră în comuna Comana, loc. Comana de Jos și Comana de Sus | 11,000,000.00 |
19 | Cristian | Înființare rețea canalizare pluvială în Cartierul Tineretului, comuna Cristian, județul Brașov | 9,908,119.06 |
20 | Cristian | Amenajare străzi – Asfaltare str. Nisipului (II, III, IV), str. Frații Buzești, str. Alexandru Ioan Cuza, str. Vlad Țepeș, localitatea Cristian, comuna Cristian, județul Brașov | 4,837,490.14 |
21 | Crizbav | Modernizare drumuri Comuna Crizbav, județ Brașov | 10,000,000.00 |
22 | Drăguș | Stație de epurare ape uzate menajere, comuna Drăguș, județul Brașov | 7,728,828.39 |
23 | Dumbrăvița | Reabilitare străzi în comuna Dumbrăvița, satul Dumbrăvița | 14,000,000.00 |
24 | Făgăraș | Construire Variantă de Ocolire a Municipiului Făgăraș | 16,000,000.00 |
25 | Feldioara | Înființare rețea de canalizare pe strada Bârsei, comuna Feldioara, județul Brașov | 1,347,134.25 |
26 | Feldioara | Modernizare drum ”Câmpul Lung” sat Rotbav, comuna Feldioara, jud Brașov | 6,081,604.16 |
27 | Feldioara | Reabilitare DE897/2 pe tronsonul DC36-DE925, comuna Feldioara, județul Brașov | 2,137,870.19 |
28 | Feldioara | Modernizare strada Bârsei, comuna Feldioara, județul Brașov | 2,029,745.11 |
29 | Fundata | Proiect integrat pentru înfiintarea rețelei de canalizare menajeră și modernizarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă în comuna Fundata, judetul Brașov | 8,000,000.00 |
30 | Hălchiu | Reparații capitale străzile: Morii, Feldioarei, Bisericii (tronson I și II) din localitatea Hălchiu | 10,000,000.00 |
31 | Hărman | Reparație capitală străzi de interes local din comuna Hărman. Străzile: Pieții, Andrei Șaguna, Dorobanți, Ecaterina Teodoroiu, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Trandafirilor, Viorelelor, Garofiței, De Legătură 1, De Legătură 2, De Legătură 3, Primăverii, Toamnei | 14,000,000.00 |
32 | Hârseni | Modernizare străzi: amenajare rigole, trotuare și podețe acces la proprietăți, în satele Mărgineni, Sebeș și Hârseni, comuna Hârseni, județul Brașov | 10,000,000.00 |
33 | Hârseni | Extindere rețea de apă potabilă în cătunul Măliniș, tronsoane 2,3 și 4, comuna Hârseni, județul Brașov | 446,800.00 |
34 | Hârseni | Extindere rețea de canalizare în cătunul Măliniș, tronsoane 2,3 si 4, comuna Hârseni, județul Brașov | 473,200.00 |
35 | Hoghiz | Realizare rețea de canalizare menajeră, stație de epurare și branșamente în satele, Bogata – Olteană și Dopca, comuna Hoghiz, județul Brașov | 14,090,148.17 |
36 | Holbav | Înființare rețea de canalizare cu stație de epurare și extindere rețea de alimentare cu apă în comuna Holbav, jud. Brașov | 8,000,000.00 |
37 | Homorod | Extindere rețea canalizare pe strada La Brazi, localitatea Homorod | 558,219.08 |
38 | Jibert | Modernizare străzi în satele Grânari și Văleni în comuna Jibert, județul Brașov | 5,207,391.57 |
39 | Jibert | Proiect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare a apei menajere și racordarea gospodăriilor populației la rețeaua de apă în localitățilie Jibert, Dacia, Lovnic din comuna Jibert, Judetul Brașov | 12,000,000.00 |
40 | Lisa | Reabilitare DC75B Breaza-Mânăstirea Breaza, comuna Lisa, județul Brașov (km0+950-km3+638) și reabilitare pod peste râul Breaza | 7,040,380.80 |
41 | Măieruș | Înființare infrastructură rutieră și pietonală în zona Valea Măierușului, comuna Măieruș, județul Brașov | 7,654,403.13 |
42 | Măieruș | Extindere rețea de apă și canalizare în satul Arini, comuna Măieruș, județul Brașov |
1,888,367.26 |
43 | Mândra | Rețele de apă și canalizare menajeră în sat Sona, comuna Mândra, jud.Brașov | 9,774,236.37 |
44 | Mândra | Drumuri de interes local în comuna Mândra, județul Brașov | 6,947,785.82 |
45 | Moieciu | Modernizare drumuri comunale și vicinale din comuna Moieciu, județul Brașov | 10,000,000.00 |
46 | Ormeniș | Reabilitare și modernizare sistem de distribuție apă în comuna Ormeniș, jud. Brașov | 11,000,000.00 |
47 | Părău | Înființare sistem de canalizare și stație de epurare sat Veneția de Sus și sat Veneția de Jos,comuna Părău, județul Brașov | 11,000,000.00 |
48 | Poiana Mărului | Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Poiana Mărului, județul Brașov | 10,000,000.00 |
49 | Predeal | Pod peste râul Prahova ce face legătura între DN1 și strada Alexandru I.Cuza, oraș Predeal | 1,229,888.00 |
50 | Predeal | Pod ce face legătura între DN1 și strada Teleferic și traversează pârâul Polistoaca la Predeal | 2,115,915.40 |
51 | Predeal | Asfaltare străzi cartierul Tineretului, oraș Predeal, jud.Brașov | 7,524,170.01 |
52 | Predeal | Realizare canalizare, stație de epurare și renovare sursă de apă Lamba-Timișu de Jos, oraș Predeal, jud.Brașov | 9,531,617.69 |
53 | Prejmer | Realizare infrastructură stradală pe străzile: Cenușii, Mihai Viteazul, Carpaților, Venus, Viilor, Prunilor, Uranus, Neptun și Saturn | 8,947,317.42 |
54 | Prejmer | Realizare infrastructură stradală pe străzile: Primăverii, Dr.ing.Dionisie Hodârnău, Bisericii, Școlii, Col.Stelian Ioan Rechițean, Poienii, Rura Mică, Rura Mare, pistă cicliști Prejmer-Stupini-Stupinii Prejmerului | 5,052,682.58 |
55 | Racoș | Modernizare DC25 Bogata Olteana-Dopca-Mateiaș, km 7+650-9+743.67 | 3,540,892.44 |
56 | Râșnov | Rețea canalizare menajeră și canalizare pluvială pe strada Crinului, orașul Râșnov,județul Brașov | 736,357.50 |
57 | Râșnov | Modernizare strada Crizantemelor, orașul Râșnov, județul Brașov | 2,207,571.01 |
58 | Râșnov | Extindere rețea apă-canalizare în orașul Râșnov, zona Glajerie | 20,000,000.00 |
59 | Recea | Modernizare drum comunal DC69, comuna Recea, jud. Braşov | 7,791,413.32 |
60 | Recea | Canalizare și stație de epurare în comuna Recea – extindere + racorduri, comuna Recea, județul Brașov | 11,000,000.00 |
61 | Rupea | Modernizare parțial strada 15 noiembrie, de la nr. 13, până la strada Sergent Boieriu Nicolae, bl. 15A | 929,938.52 |
62 | Rupea | Amenajare rețea de apă și extindere rețea canalizare Fișer, Rupea | 7,359,950.93 |
63 | Rupea | Aducțiune apă potabila Rupea-Fișer, jud.Brașov | 4,917,318.66 |
64 | Săcele | Rețea de apă cartier Cernatu | 7,273,636.36 |
65 | Săcele | Rețea de canalizare menajeră cartier Cernatu | 6,486,920.22 |
66 | Sambata De Sus | Înființare rețea de canalizare menajeră și stație de epurare pe raza localităților Sâmbăta de Sus și Stațiunea Climaterică Sâmbăta, comuna Sâmbăta de Sus, județul Brașov | 8,000,000.00 |
67 | Sânpetru | Modernizare drumuri de interes local în comuna Sânpetru, județul Brașov – lot 6 | 4,155,872.91 |
68 | Sânpetru | Modernizare drumuri de interes local în comuna Sânpetru, județul Brașov – lot 2 | 9,844,127.09 |
69 | Șercaia | Modernizare drumuri de interes local în comuna Șercaia, județul Brașov | 10,000,000.00 |
70 | Șinca | Înființare rețea de canalizare ape uzate menajere și stație de epurare în comuna Șinca, satele Șinca Veche, Ohaba, Perșani, Bucium, Șercăița și Vâlcea | 11,000,000.00 |
71 | Șinca Nouă | Modernizare drumuri în comuna Șinca Nouă, județul Brașov | 9,985,974.92 |
72 | Șoarș | Realizare branșamente la rețeaua de alimentare cu apă în comuna Șoarș, satele Felmer, Șoarș și Bărcuț | 2,834,232.33 |
73 | Șoarș | Rețele de canalizare și stații de epurare în satele Șoarș si Bărcuț, comuna Șoarș | 11,000,000.00 |
74 | Șoarș | Modernizare străzi în localitățile Șoarș și Rodbav, comuna Șoarș | 10,000,000.00 |
75 | Tărlungeni | Extindere sistem de canalizare pe teritoriul Comunei Tărlungeni, în localitățile Zizin și Purcăreni, cu deversarea apelor uzate în stația de epurare a localității Prejmer, Jud. Brașov | 15,113,855.12 |
76 | Tărlungeni | Modernizare străzi în Comuna Tărlungeni, jud. Brașov – Str. Vasile Roaită, Str. Crișan, Str. 7 Noiembrie, Str. 8 Martie, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Bisericii Române (parțial) | 5,474,386.06 |
77 | Teliu | Modernizarea infrastructurii rutiere, în comunitatea marginalizată din comuna Teliu, județul Brașov | 10,000,000.00 |
78 | Teliu | Realizare rețea de canalizare în comuna Teliu, județul Brașov (etapa a II a) | 11,000,000.00 |
79 | Ticușu | Execuție rețea de canalizare în comuna Ticușu | 8,000,000.00 |
80 | Ucea | Rețea de canalizare menajeră în localitatea Corbi, comuna Ucea, județul Brașov | 3,473,796.92 |
81 | Ucea | Realizarea conductei de distribuție DN 630 între Stația de Tratare Sumerna și căminul Victoria Sud (intrare) | 11,000,000.00 |
82 | Ungra | Canalizarea apelor menajere din localitatea Ungra, cu deversare în stația de epurare a localității Hoghiz | 11,000,000.00 |
83 | Vama Buzăului | Modernizare și reabilitare drumuri comunale și străzi în comuna Vama Buzăului, județul Brașov | 10,000,000.00 |
84 | Victoria | Reabilitare și modernizare stație de epurare Or. Victoria | 14,100,000.00 |
85 | Viștea | Modernizare străzi și drumuri comuna Viștea | 10,000,000.00 |
86 | Voila | Proiect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare menajeră în localitatea Cincșor și localitatea Sâmbata de Jos și rețea de alimentare cu apă în localitatea Sâmbata de Jos, comuna Voila, jud. Brașov | 12,000,000.00 |
87 | Voila | Modernizare drumuri în satele Dridif și Voivodeni – modernizare podețe și pod rutier în comuna Voila, județul Brașov | 10,000,000.00 |
88 | Vulcan | Înființare sistem de alimentare cu apă și ape uzate în comuna Vulcan, jud. Brașov | 14,000,000.00 |
89 | Zărnești | Alimentare cu apă și canalizare menajeră pe străzile Brebina, Brazilor, Pinului, Molidului și Stejarului, oraș Zărnești, etapa I: Instalații de alimentare cu apă și canalizare – străzile Molidului și Brebina | 624,744.85 |
90 | Zărnești | Alimentare cu apă și canalizare menajeră pe stăzile Brebina, Brazilor, Pinului, Molidului și Stejarului, oraș Zărnești, etapa a II-a: Instalații de alimentare cu apă și canalizare – strada Brebina | 808,786.13 |
91 | Zărnești | Alimentare cu apă și canalizare menajeră pe străzile Brebina, Brazilor, Pinului, Molidului și Stejarului, oraș Zărnești, etapa a III-a: Instalații de alimentare cu apă și canalizare- străzile Pinului și Stejarului | 805,420.34 |
92 | Zărnești | Rețea de canalizare menajeră pe strada Floare de Colț, Orașul Zărnești, jud.Brașov | 806,552.80 |
93 | Zărnești | Modernizare rețea de apă, modernizare aducțiune apă și extindere de canalizare menajeră pe strada Celulozei în orașul Zărnești, județul Brașov | 7,310,097.45 |