„Flagelul” epocii moderne, poluarea, nu afectează doar plantele, animalele și oamenii, ci și patrimoniul construit, iar Brașovul nu este ocolit de această problemă. Clădirile istorice ale Brașovului, construite în urmă cu multe secole, se degradează mult mai repede, iar pentru a le salva este nevoie de intervenții mult mai dese. Nu face excepție nici Biserica Neagră din Brașov, monument la care se fac acum lucrări la statui.
„Factorii de mediu sunt din ce în ce mai nocivi, ceea ce reprezintă o provocare pentru comunitatea Bisericii Negre, care se străduiește să țină pasul cu viteza de degradare a monumentului. Dacă în trecut, s-a intervenit asupra bisericii la un interval de sute de ani, în condițiile actuale ne așteptăm să desfășurăm campanii de restaurare majore o dată la 50 de ani”, susțin reprezentanții Bisericii Negre.
Campania de restaurare a statuilor de la Biserica Neagră a început în anul 2018, cu sprijin financiar din partea Consiliului Județean Brașov și a firmei Hidraulica din Săcele. De atunci și până în anul 2021, au precizat reprezentanții Bisericii Negre, au fost restaurate 6 din totalul de 12 statui. Începând cu fațada sudică, de la vest la est, s-a intervenit asupra statuilor Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântului Iacob și a celei care o reprezintă pe Sfânta Ecaterina. De asemenea, lucrări de restaurare au fost efectuate și asupra statuii Arhanghelului Mihail, a Episcopului Sfântul Nicolae și asupra așa-numitului pleban.
În prezent, se lucrează la statuile Evanghelistului Luca și al Apostolului Pavel, iar din valoarea totală de circa 60.000 de lei a lucrărilor, comunitatea Bisericii Negre acoperă circa 30.000 de lei din mijloace proprii, iar Consiliul Județean Brașov suportă suma de 30.000 de lei.
Actualele statui nu sunt cele originale
Statuile la care se lucrează acum sunt, însă, niște copii ale celor originale. Statuile gotice originale, datate din secolul XV (1410 – 1440) s-au degradat de-a lungul secolelor și au fost demontate și adăpostite în interiorul bisericii în anii 1937 – 1944, în ampla campanie de restaurare a fațadei Bisericii Negre din perioada respectivă. În locul lor, au fost instalate copii sculptate în gresie de către artiștii Richard Ernst Boege și Hans Guggenberger, în anii 1938-1940.
Aflate la exterior, statuile actuale sunt supuse unor factori agresivi de degradare, care pun în pericol integritatea pieselor sculptate, dar și a întregului ansamblu. Astfel, în anul 2016, în urma desprinderii unor fragmente de piatră, s-a realizat o expertiză a statuilor, care a scos la iveală starea de deteriorare în care se aflau. Principalele forme de degradare constatate sunt datorate în special intemperiilor, dar o mare contribuție o au și poluanții atmosferici, în special dioxidul de sulf, care afectează suprafața monumentelor din mediul urban.
„Cea mai mare sursă de poluare de acest tip, în zona Bisericii Negre provine de la traficul auto. Un alt factor dăunător este prezența constantă a porumbeilor, care și-au construit cuiburi în zona statuilor”, spun cei de la Biserica Neagră.
Pentru a opri sau măcar pentru a încetini degradarea, la actualele statui se aplică tratamente de biocidare, se îndepărtează coloniile de licheni, dar și depunerile și crustele negre. De asemenea, la aceste statui se fac și reparații, astfel încât să nu se mai desprindă bucăți din ele, se montează noi „pălării”, pentru a fi protejate de ploaie și se montează sisteme „anti-porumbei”.