Pasajul de la intersecția DN 10 – DN 11, în vecinătatea localității Hărman, este într-o stare deplorabilă, din el riscă să cadă pe mașinile sau trenurile de sub el. Pasajul este inclus planul de investiții al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, însă, lucrările vor începe abia după ce este terminat proiectul tehnic de către consultantul contractat de direcție.
Până la deschiderea șantierului, tot ce face drumarii este ca, periodic, să îndepărteze elementele care riscau să cadă peste drum sau peste calea ferată.
A fost nevoie de sprijinul CFR
O astfel de intervenție s-a desfășurat zilele trecute, când, a precizat șeful DRDP, Tudor Duțu, s-a desfășurat zilele trecute, pentru a se putea desfășura lucrările, CFR a pus la dispoziție un utilaj.
„Pentru lucrările la grinzile pasajului a fost necesară inclusiv întreruperea alimentării cu energie electrică a liniilor de contact”, a declarat Duțu.
Tot din cauza stării tehnice a podului, DRDP a instituit restricții de viteză pentru mașinile care trec pe pasaj, iar pentru ca acestea să fie respectate de șoferi, s-au amenajat limitatoare de viteză din beton.
În ceea ce privește reparațiile, reprezentantul DRDP Brșaov speră ca acestea să înceapă luna aceasta.