Un incendiu a cărui cauză probabilă este o lumânare lăsată aprinsă şi nesupravegheată a izbucnit, miercuri dimineaţa, într-un apartament din municipiul Braşov, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.
Pompierii militari braşoveni au fost anunţaţi, în jurul orei 5.00, de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul al doilea al unui imobil pe Bulevardul Gării. Când au ajuns la faţa locului echipajele de intervenţie, incendiul se manifesta în bucătăria apartamentului şi două persoane, care se aflau în locuinţă, au fost evacuate.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp, înainte să se extindă şi la alte apartamente. Alte cinci persoane, care se aflau la etajul superior, s-au autoevacuat.
Au ars elemente de mobilier şi aparatură electrocasnică din bucătărie, nefiind înregistrate victime, a precizat sursa citată.