Un număr de 12.353 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 7.398 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Conform ministrului, 2.502 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală. Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti – 1.492 şi în judeţele Cluj – 1.301, Braşov – 660, Timiş – 649, Constanţa – 550, Prahova – 480, Iaşi – 461.
În acest context, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, pledează pentru purtarea măştii de protecţie î n spaţiile închise aglomerate. Rafila subliniază, de asemenea, că aceasta este doar o recomandare a Ministerului Sănătăţii, întrucât nu există o legislaţie care să îi permită impunerea acestei măsuri.
“Ministerul Sănătăţii nu are la dispoziţie această pârghie. Mai ales că e o perioadă extrem de călduroară, e bine să existe o înţelegere şi o participare a populaţiei la acest efort de limitare a răspândirii, ea se poate face printr-o măsură foarte simplă, utilizarea măştii în spaţiile închise aglomerate sau mijloacele de transport în comun. Eu pledez în continuare, am văzut exemple din partea unor persoane care la un moment dat discutau despre utilitatea măştii, s-au hotărât să o folosească, cred că este un semnal puternic ca oamenii să înţeleagă că, dacă se protejează pe ei, îi protejează şi pe ceilalţi şi trebuie să avem un anumit tip de solidaritate şi de responsabilitate”, a transmis Rafila.
“Introducerea obligativităţii s-ar putea să nu dea rezultatele scontate dintr-un motiv foarte simplu, masca, dacă este purtată incorect, este inutilă. Important nu este doar să porţi masca, ci să o porţi şi corect. E greu să stabileşti puncte de control din cinci în cinci metri ca să verifice cineva chestiunea asta, este important ca populaţia să înţeleagă şi să participe de bună voie la acest efort de oprire sau reducere a transmiterii”, a mai spus ministrul Sănătăţii.