Accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului, acestea au părăsit partea carosabilă și s-au răsturnat într-o zonă de abrupt, rezultând 13 victime, dintre care 2 încarcerate. Acesta a fost scenariul unui exercițiu la care au participat mai multe formații Salvamont din județul Brașov. Exercițiul a fost organizat de ISU Brașov, pentru a se urmări timpul de reacție, dar și pentru a se testa capacitatea de intervenție a serviciilor în cooperare cu alte forțe pentru gestionarea unei situații de urgență. La exercițiu, salvatorii montani au colaborat cu Ambulanța Brașov, Crucea Roșie, Jandarmeria Brașov, Poliția Brașov și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Râșnov. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD.
Cum s-a desfășurat intervenția
„La locul accidentului a intervenit o echipă de prim-răspuns din cadrul SPJ Salvamont Brașov formată din 12 salvatori montani, o echipă de 4 salvatori montani din cadrul Serviciul Salvamont Zărnești și doi salvamontiști din cadrul Salvamont Predeal și Salvamont Râșnov. În același timp au fost mobilizați salvatori montani din cadrul SPJ Salvamont Brașov – echipa Victoria precum și din cadrul echipelor Salvamont Bran și Salvamont Poiana Brașov pentru a fi pregătiți să intervină în caz de necesitate”, au explicat reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Brașov.