Agenţia Naţională de Integritate a publicat un nou raport în care aleşi locali sau funcţionari publici se află, fie în incompatibilitate, fie în conflict de interese. În acest raport se regăsesc şi doi consilieri locali din judeţul Braşov: Butum Eusebiu Ioan (PNL), viceprimar al comunei Şercaia – aflat în stare de incompatibilitate, şi Matei Paul Vlad (USR PLUS), de la Hălchiu, în conflict de interese.
Cazul consilierului local Matei Paul Vlad, din Hălchiu, este ceva mai complex şi va fi cercetat de Parchet
“În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016-2020), a participat la data de 10 mai 2019 la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al comunei Hălchiu, privind aprobarea încheierii contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune proprietatea privată a comunei, pentru pășunatul animalelor, în baza căreia la data de 14 mai 2019, a fost încheiat contractul de închiriere între asociația reprezentată de tatăl persoanei evaluate și Primăria comunei Hălchiu.
Prin închirierea pajiștilor, asociația a încasat de la A.P.I.A. – Centrul județean Brasov, subvenții în sumă totală de 971.722 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75, lit a) și art. 77 din Legea 393/2004 (acte normative în vigoare în perioada evaluată)”, se arată în raportul ANI.