Sportivii români Constantin Popovici şi Cătălin Preda au câştigat medaliile de aur, respectiv argint în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 metri), încheiată sâmbătă seara la Campionate Europene de nataţie de la Roma.
Popovici a intrat în istorie ca primul campion european în această probă, câştigând cu un total de 455,70 puncte. Preda, care a condus după primele trei manşe ale acestei probe, desfăşurate joi, vineri şi sâmbătă, a ocupat în cele din urmă locul al doilea, cu 436,20 puncte.
Podiumul a fost completat de italianul Alessandro De Rose, cu 416,45 puncte.
Joi, în prima rundă, Preda (31 ani) a obţinut cel mai bun punctaj, 82,60 puncte, fiind urmat de francezul Gary Hunt, 81,20 puncte, şi de Constantin Popovici (34 ani), cu 75,60 puncte.
După manşa a doua, de vineri, Preda ocupa primul loc cu un total de 217,80 puncte, fiind urmat de britanicul Aidan Heslop, cu 213,20 puncte, şi de francezul Gary Hunt, 206,15 puncte, în timp ce Popovici ocupa poziţia a patra, cu 206,10 puncte.
Sâmbătă, după runda a treia, Preda se afla pe primul loc, cu 324 puncte, urmat de Gary Hunt, 310,55 puncte, şi de Popovici, 308,70 puncte.
Sportivii români sunt pregătiţi de antrenorul Florin Avasiloae.