Anunțată pentru luna noiembrie a acestui an, operaționalizarea Aeroportului Internațional Ghimbav a fost amânată pentru luna iunie a anului viitor. Anunțul a fost făcut în de conducerea Consiliului Județean Brașov și de șefii de la ROMATSA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română, după ce au analizat la Brașov evoluția proiectului. Acest termen va putea fi respectat dacă echipamentele de radionavigație sunt livrate până la finalul lunii octombrie a acestui an.
„Situația mondială ne pune și pe noi în situația de a avea întârzieri. Noi am semnat contractul pentru echipamentele de radionavigație în luna decembrie 2021, iar în primăvara acestui an, s-au lansat în producție echipamentele de radionavigație și nu puteau fi livrate mai repede. După ce vor fi instalate, se pot face verificările în zbor”, a precizat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
Echipamentele radionavigație sunt livrate de companiile Saab (Suedia) și Thales (Italia), iar directorul Regiei Autonome ”Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, Alexandru Anghel, a anunțat că luna viitoare, vor fi livrate primele echipamente de radionavigație.
„Sunt aproximativ 15 sisteme de echipamente care urmează a fi livrate și instalate în această toamnă: sistemele meteo, sistemele de comunicaţii sol-sol, sol-aer, sistemele de înregistrare vocală. Ultimul echipament pentru clădirea de contingență va ajunge la Ghimbav în luna octombrie 2022”, a declarat Anghel.
După montare, echipamentele vor fi calibrate cu ajutorul unui avion special, apoi acestea vor începe să fie folosite de personalul de zbor de la Arad (de unde se va dirija traficul aerian de la Brașov).
Când vor fi primele curse?
La final, după ce vor fi finalizate și validate toate procedurile, iar personalul navigant pregătit să dirijeze traficul aerian, informațiilor privind deschiderea unui nou aeroport – procedurile de zbor, spațiu aerian, datele privind echipamentele de radionavigație, proceduri locale, echipamente, dotări – vor fi publicate în publicația de informații aeronautice AIP (Airport Information Publication).
„Publicarea este un proces, ce ține de regulamentele internaționale; acest demers se poate face la anumite termene și cu un anume timp înainte, respectiv 56 de zile; dacă s-a sărit o etapă, totul se duce cu o lună mai departe și tot așa; această publicare este extrem de importantă, deoarece toți operatorii la nivel global trebuie să introducă aceste informații în calculatoarele aeronavelor până la cel mai mic detaliu. Publicarea informațiilor pentru deschiderea unui nou aeroport nu se poate înainta dacă nu este totul perfect, până la ultima virgulă!”, a explicat directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Regională (DSNAR) Arad din cadrul ROMATSA, Florin Virgil Manta.
Pe de altă parte, zborurile comerciale de la Aeroportul Internațional Brașov, reprezentanții Consiliului Județean nu au oferit detalii, astfel că nu se știe cât vor decola sau ateriza cursele aeriene de la Brașov.