Site icon

Ziua Marinei sărbătorită la Constanța. Slujba oficiată de IPS Teodosie, întreruptă de organizatori

Astăzi pe lângă sfânta sărbătoare a Fecioarei Maria, românii sărbătoresc și Ziua Națională a Marinei, prilej pentru mai mulții reprezentanții ai statului să transmită o urare. Atât președintele României, Klaus Werner Iohannis, cât și prim-ministrul României, Nicoale Ionel Ciucă dar și ministrul Apărării, Vasile Dâncu au ținut să transmită un mesaj românilor.

Deși în cadrul acestei ceremonii au fost prezente oficialități ale statului român, incidentele nu au lipsit. Slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, a fost întreruptă de organizatorii, în timpul acesteia fiindu-i dat cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait.  După acest moment stânjenitor, Arhiepiscopul Tomisului şi-a continuat apoi slujba religioasă, aproximativ cinci minute, fără sunet, după care a părăsit portul militar – alt moment stânjenitor.

Ușor indignat de acest incident, IPS a declarat jurnaliştilor că este pentru prima oară când i se opreşte microfonul în timpul unei slujbe religioase şi că nu vrea să interpreteze acest gest. La final acesta întrebat dacă a fost supărat de acest gest, a afirmat:

De ce să mă supăr, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde”

 

Exit mobile version