Actorul Alexandru Arșinel, a murit joi seară la Spitalul Universitar București, a anunțat unitatea medicală. Celebrul actor avea 83 de ani, iar la spitalul din București a fost internat în 15 septembrie, iar în urmă cu o săptămână a fost transferat la Terapie intensivă. Arșinel a fost una dintre cele mai cunoscute figuri ale Teatrului de Revistă Constantin Tănase, pe care l-a și condus în calitate de director. De asemenea, a fost unul dintre cei mai vizibili actori de comedie pe postul național în perioada comunistă și în anii ’90, alături de partenera sa de scenă Stela Popescu.
Arșinel s-a născut în 4 iunie 1939, în comuna Dolhasca, jud. Suceava și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1962, la clasa profesorilor Irina Răchițeanu Șirianu și Ion Olteanu.
Din anul 1967, a jucat la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase” şi la Grădina Boema, în zeci de roluri și spectacole cu mii de reprezentații.
În anul 1978, a început să joace împreună cu Stela Popescu, în spectacolele Teatrului “Tănase” de la Grădina Boema, pe textele lui Mihai Maximilian. În anul 2010, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel.
Alexandru Arşinel a fost director al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti între 1998 și 2018.
De asemenea, a fost un interpret de muzică ușoară și romanțe.