Azi, Primaria municipiului Brașov își va ilumina în culoarea portocaliu clădirea pentru a marca Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.
Portocaliul este culoarea desemnată de Organizația Mondială a Sănătății ca fiind culoarea simbol a acestei zile. Anul acesta, tema Zilei Mondiale a Siguranţei Pacientului este “Folosirea sigură a medicamentelor”, conform Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Ziua Mondială a Siguranței Pacientului a fost instituită de cea de-a 72-a Adunare a Organizației Mondiale a Sănătăţii (OMS) în luna mai 2019 cu scopul de a dezvolta politicile şi practicile în acest domeniu.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat, în octombrie 2004, programul WHO Patient Safety privind siguranţa pacientului, ca răspuns la o rezoluţie a Adunării Mondiale a Sănătăţii din 2002, care solicita Organizaţiei şi statelor membre să acorde atenţie maximă acestei probleme. Programul şi-a propus să coordoneze, să difuzeze şi să accelereze îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în întreaga lume.
În ultimul său raport, OMS menţiona că evenimentele adverse asociate asistenţei medicale reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial. Anual, se înregistrează circa 134 milioane de prejudicii evitabile aduse pacienţilor în cursul asistenţei medicale oferite în cadrul spitalelor şi sunt afectaţi 4 din 10 pacienţi trataţi în cabinetele medicilor de familie şi în ambulatorii, determinând circa 2,6 milioane de decese. Toate aceste evenimente nedorite cresc costurile serviciilor de sănătate cu peste 15%, potrivit https://anmcs.gov.ro/.
În 2020, Guvernul României s-a alăturat instituţiilor naţionale şi internaţionale care doresc să evidenţieze importanţa siguranţei pacientului şi a solidarităţii, implicării şi acţiunii în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale, astfel că Palatul Victoria a fost iluminat în portocaliu, culoare aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept simbol al evenimentelor prin care se marchează această zi.