Primăria Brașov a organizat miercuri seara un eveniment public în cadrul căruia au prezentat studiul de fezabilitate pentru proiectul skate-park-ului din zona Fartec. Dacă se amenajează, va fi cel mai mare skate – park din România, au anunțat proiectanții. Suprafața propriu zisă pentru skateboard va fi de 3.425 mp, iar valurile, zonele pentru sărituri și celelalte amenajări pentru pasionații acestor sporturi vor fi realizate sunt cele trei pasaje (cele două de la Fartec și Pasajul Independenței). În timpul prezentării proiectului a fost prezentată și valoarea estimată a investiției: 11,2 milioane de lei, din care costul amenajărilor pentru practicarea sporturilor va fi de 9,2 milioane de lei.
Conform proiectanților, skate-parkul va avea trei zone „Pump track”, „Jump park” și „Street park”. De asemenea, proiectanții au propus amenajarea unor zone pentru comercializarea produselor alimentare, panouri între zonele de practicare a sporturilor și calea ferată, plase de siguranță pe marginea drumurilor.
Gata în doi ani?
Studiul de fezabilitate va fi supus aprobării Consiliului Local Brașov în ședința de plen din 20 septembrie. Apoi, dacă indicatorii tehnico-economici aferenți investiției vor fi aprobați, municipalitatea va lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Conducerea Primăriei Brașov estimează că noul skate-park va ci gata în doi ani, luând în calcul șase luni pentru derularea procedurii de achiziție și 18 luni pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Prezentarea proiectului s-a făcut printr-un eveniment hibrid (cu prezență fizică – la Cinema Astra și în sistem online). La Cinema Astra au fost în jur de 40 de persoane.