Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a suspendat licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor la două tronsoane ale autostrăzii Făgăraș – Sibiu, respectiv Tronsonul 2: Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) și Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) – 17,6 km.
Licitațiile pentru cele două tronsoane au fost lansate în 3 august, iar în 11 și 12 octombrie erau termenele de depunere a ofertelor. Conform economica.net, în cazul tronsonului 2, procedura a fost atribuită din cauza numărului mare de clarificări solicitate de constructori.
Valoarea estimată a lucrărilor la tronsonul 2 este de 2,02 miliarde de lei, iar lucrările la tronsonul 3 sunt estimate la 2,16 miliarde de lei.
Lungimea autostrăzii este de 68 km și este împărțită în 4 tronsoane, respectiv Boița (A1) – Avrig Mârșa (DJ105G) – 14,2 km, Avrig Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) – 19,9 km, Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) – 17,6 km, Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș/Drum de legătură cu DN1 – 16,26 km.
Pentru fiecare tronson perioada de proiectare va fi de 12 luni și cea de execuție a lucrărilor va fi de 36 de luni, iar întregul proiect este finanțat din fonduri europene nerambursabile. Valoarea estimată a lucrărilor la cele patru tronsoane este de aproximativ 8 milioane de euro.