Site icon

Troleibuzele de pe linia 8, “trase pe dreapta” o perioadă. Când se va reveni la normal

Începând din 19 octombrie, linia 8 (Saturn – Rulmentul) va fi deservită de autobuze. Conform anunțului RATBV, troleibuzele vor reveni pe traseu după finalizarea lucrărilor de infrastructură ce se vor desfășura pe Bulevardul Gării din Brașov, în zona în care s-a produs o surpare a carosabilului.
“Societatea noastră îi asigură pe toți utilizatorii acestui traseu că va face tot ce este posibil pentru ca schimbarea prezentată să afecteze cât mai puțin graficele de circulație valabile pentru linia 8, cât și capacitatea de transport oferită”, au precizat reprezentanții RATBV.
 
Reamintim că în 13 octombrie, mai multe plăci de beton care acopereau conductele de termoficare s-au rupt, afectând o porțiune din prima banda a Bulevardului Gării din Brașov, vis-a-vis de Complexul Unirea. 
Exit mobile version