Site icon

VIDEO. Avertisment pentru șoferii care vor să meargă pe Transfăgărășan. Ninge abundent mai sus de Bâlea Cascadă

Iarna și-a intrat în drepturi în zona înaltă a Munților Făgăraș, unde marți dimineața a început să ningă abundent, astfel că drumarii au scos utilajele de deszăpezire. 
 
 „Colegii noștri de la Districtul  Bâlea (județul Sibiu)  și de la Districtul Piscul Negru (județul Argeș) intervin cu un utilaje cu lamă și materiale antiderapante pentru curățarea carosabilului. Vă rugăm să nu vă aventurați pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac – Piscul Negru dacă nu aveți mașina pregătită pentru deplasări în condiții de iarnă”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov. 

Şoşeaua Transfăgărășan se află pe Drumul Naţional 7C (152 km) ce leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanţ muntos din România, Munţii Făgăraş, pe o distanţă de aproximativ 92 km, prin judeţele Argeş şi Sibiu. Şoşeaua ajunge la altitudinea maximă de 2.042 metri la Bâlea Lac. Drumul este închis pe o porţiune de 27 kilometri timp de 8 luni din an, iarna şi primăvara, din cauza pericolului de avalanşe, căderi de stânci, alunecări de teren. Porţiunea de drum cuprinsă între kilometrul 104 (Piscu Negru – jud. Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă – jud. Sibiu) se va închide circulaţiei la sfârșitul lunii octombrie 2022.

Exit mobile version