Guvernul României a aprobat în 28 decembrie o hotărâre privind exproprierea unor terenuri necesare construirii pasajului rutier din Predeal, de la intersecția DN 1 cu DN 73A. În actul normativ amintit se arată că, pentru exproprierea a 1.119 mp, nouă proprietari vor primi suma totală de 157.000 lei. De asemenea, pentru construirea acestui pasaj, statul român va transfera, cu titlu gratuit, un teren de 20.328 mp, iar Primăria Predeal un teren de 13.863 mp.
Potrivit proiectului, în Predeal, la intersecția DN 1 – DN 73A se va construi un giratoriu suspendat cu o lungime 220 m, lăţime 13,15 m și patru rampe de acces. Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați de Guvern în cursul acestui an, valoarea totală a investiției este estimată la 132.493.000 lei, iar finanțarea ar urma să fie asigurată din bani europeni.