Site icon

Negociatorii Primăriei Brașov au primit „undă verde” pentru a începe discuțiile pentru cumpărarea Unirea Shopping Center. Cât au cerut proprietarii pentru imobil

Consilierii locali brașoveni au adoptat vineri, cu unanimitate de voturi privind hotărârea aprobarea intenție de cumpărare a Unirea Shopping Center de lângă Gara Brașov. Acest vot a venit după ce ședința a fost suspendată timp de aproape o oră pentru „discuții confidențiale”, așa cum le-a numit președintele de ședință, social-democrata Raluca Stancu. 

Conform raportului de specialitate aferent hotărârii,  Unirea Shopping Center a anunțat municipalitatea brașoveană că valoarea imobilelor scoase la vânzare se ridică la 22.500.000 euro. La vânzare a fost scoasă clădirea în care funcționează centrul comercial (cu o suprafață desfășurată de 40.000 mp), dar și două platforme de parcare (una în fața intrării dinspre gară, iar cealaltă în lateral, spre calea ferată). 

Pe de altă parte, pentru a stabili valoarea imobilului, Primăria Brașov a făcut propria evaluare, însă nu a dorit să comunice suma. 

Oferta Primăriei Brașov va fi analizată în 19 decembrie, în ședința Adunării Generale a Acționarilor Unirea Shopping Center. Dacă va fi aprobată oferta, conducerea Primăriei va iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind cumpărarea centrului comercial și a parcărilor aferente. 

Negocierile cu proprietarii Unirea Shopping Center vor fi purtate de o echipă de negociatori formată din directorul Direcției Juridice din Primăria Brașov, directoriul economic al Primăriei, șeful serviciului Cadastru și șeful Serviciului Buget. 

Ce vrea să facă Primăria Brașov cu spațiile

În cazul în care va fi încheiată tranzacția, primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat că se vor analiza mai multe destinații posibile pentru noua proprietate a municipalității: 

Totodată, reprezentantul municipalității a menționat că achiziționarea centrului comercial ar putea contribui și la rezolvarea, măcar parțială, a crizei locurilor de parcare din zonă. 

 

Exit mobile version