Un tunel cu o lungime de 10 kilometri ar urma să fie construit între Azuga, Predeal şi Timişu de Sus pe linia de tren Bucureşti-Braşov, relatează Economedia.ro. Varianta traseului care va include cel mai lung tunel din România fiind aprobată de Comisia Europeană pentru că va face parte dintr-un coridor strategic internaţional de mare viteză, potrivit unui răspuns al Companiei CFR Infrastructură transmis publicației amintite.
„În ceea ce privește Studiul de Fezabilitate pentru Modernizarea secțiunii feroviare Predeal – Brașov, a fost aprobat raportul privind alternativa de traseu, iar Prestatorul a depus documentația pentru obținerea Certificatului de Urbanism. Conform alternativei de traseu alese, se va construi un tunel nou, de aproximativ 9,80 km, amplasat între zona km 139+400, cap Y Azuga și km 149+200, cap Y Timișu de Sus. Menționăm faptul că, procentul de realizare a documentației tehnice este de aproximativ 49%, iar prelungirea contractului s-a datorat întârzierilor în aprobarea variantei optime, generate de observațiile și analizele amănunțite cerute de Jaspers și de solicitarea Comisiei Europene – DG MOVE, privind încadrarea tunelului din cadrul acestui proiect într-un coridor strategic internațional de mare viteză”, se arată în răspunsul CFR SA.
Lucrările de modernizare a sectorului de cale ferată Brașov – Predeal, sunt estimate la 1,4 miliarde de euro, iar pentru finanțarea proiectului, Ministerul Transporturilor are în plan să obțină o finanțate europeană.