Ministerul Sănătății a reacționat în acest cazul medicilor de la Iaşi şi Braşov, cercetaţi că refoloseau dispozitive medicale preluate de la pacienţii decedaţi. Printr-un comunicat de presă transmis vineri dimineaţă, Ministerul Sănătăţi susține că „a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale”:
„Ministerul Sănătății a dat curs tuturor solicitărilor venite din partea organelor judiciare conform competențelor sale legale. Fiind o anchetă penală în curs de desfășurare, nu putem oferi alte informații sau detalii suplimentare. Ministerul Sănătății desfășoară permanent activități de prevenire și de combatere a actelor de corupție care pot pune în pericol funcționarea sistemului sanitar și siguranța pacienților”, se arată în comunicatul de presă.
Descinderi la spitale din Iaşi şi Braşov
Reamintim că polițiștii au descins vineri dimineața la Spitalului Militar Regina Maria din municipiul Brașov și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași. Medicii sunt cercetați după ce au operat mai mulți pacienți pe inimă și ar fi montat stenturi prelevate de persoane decedate. În Braşov au loc trei percheziţii.
Dosarul în lucru are în vedere infracţiuni de abuz în serviciu, luare de mită, fals și înșelăciune, fiind vizate cadre medicale care ar fi făcut mai multe intervenții chirurgicale „cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace”, a anunțat oficial Poliția Română.
Ziarul de Iași scrie vineri dimineaţă că un medic cardiolog de la Spitalul „Sfântul Spiridon” ar fi cercetat în acest caz după ce a pus în pericol viața pacienților luând dispozitive medicale de la cadavre, tot el fiind vizat pentru modul în care s-ar fi construit ilegal într-o arie protejată de la Movileni.
Conform anchetatorilor, acesta, alături de un alt medic care lucrează la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar Brașov, dețin un ONG prin care introduceau banii în circuit legal. Din acei bani, cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată, iar anchetatorii verifică acum cum au obținut avizele, conform Ziarul de Iași.