O braşoveancă absolventă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” cere sprjinul pentru a putea participa la un congres ştiinţific care va avea loc la Singapore. Timea Lőrincz, premiată anul trecut de NASA la un concurs internațional, dorește să reprezinte Braşovul şi România la congresul de la Singapore, însă nu are toate resursele necesare.
Anul trecut, fiind în clasa a XII-a, Timea a concurat și a câștigat locul 1 la un concurs internațional organizat de NASA în Statele Unite ale Americii. Detalii se găsesc în acest link, iar Timea apare în prima parte la „First Prize, Grade 12 First Prize”: https://space.nss.org/settlement/nasa/Contest/Results/2022/index.html.
Ambițiile tinerei brașovence au rămas la nivel înalt, iar acum ea vrea să urmeze şi studiile în Germania, alegând tot domeniul aerospațial.
„Mă numesc Lőrincz Timea, am 19 ani, am absolvit Colegiul Național Andrei Șaguna Brașov și în prezent mă pregătesc pentru a putea începe cursurile la Universitatea Tehnică din Munchen, Facultatea de Inginerie Aerospațială. Pentru a fi acceptată este nevoie să cunosc bine limba germană, ceea ce fac în această perioadă. Cea mai mare realizare a mea, de până acum, este faptul că am câștigat anul trecut premiul întâi din lume la un concurs internațional organizat de NASA.”, povesteşte Timea Lőrincz.
Zilele trecute, Timea a fost acceptată să reprezinte România în cadrul unui congres organizat în Singapore. După spusele ei, a trecut printr-o selecție serioasă, înainte să fie acceptată, în contextul în care România poate să fie reprezentată doar de o singură persoană. Subiectele atinse în cadrul congresului țin de educație, mediu și politică. Detalii despre congres se găsesc aici: https://www.cwmun.org/conferences/cwmun-singapore/.
Locurile sunt limitate și se acordă țărilor, respectiv candidaților, care fac plata taxei cât mai repede. Familia ei nu are posibilitatea financiară să susțină costul aferent, motiv pentru care Timea apelează la noi pentru a oferi o donație în acest sens.
„Aș dori să mă mențin și în următorii ani la nivel internațional, iar pentru acest lucru doresc să particip la un congres organizat în Singapore, CWMUN2023. Am avut un interviu cu organizatorii, în urma căruia am fost acceptată să particip și să prezint un discurs despre România. Acest congres atinge subiecte legate de politică, mediu și inovație. Doresc să particip, deoarece vreau, și pot, să reprezint România la un nivel înalt, și, de ce nu, pentru a fi catalogată ca unul dintre cei mai buni delegați la congres. Pe lângă aceasta, este o oportunitate majoră pentru mine să mă dezvolt. Apelez la dumneavoastă cu rugămintea de a mă ajuta să finanțez această participare. Am nevoie de 3100 euro, din care 1100 euro este costul biletului de avion, iar 2000 euro sunt pentru cazare, masă și alte cheltuieli acolo. Alături de mine este Asociația Brașovul Altfel, care gestionează partea financiară, respectiv încasează donația dumneavoastră și face cheltuielile pentru participarea mea la congres”, a explicat a declarat Timea Lorincz.