Colegiul Aprily Lajos din Brașov, care funcționează într-o clădire monument istoric, este în această perioadă în șantier. Primele informații despre intervenții, așa cum au fost prezentate în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de marți, nu se anunță prea bune.
Proiectul prevede, printre altele, realizarea unui sistem prevenire și stingere a incendiilor, montarea unui generator electric, dar și repararea ușilor și elementelor de tâmplărie.
Printre altele, pentru rețeaua de hidranți a școlii au fost montate conducte de apă, însă proiectanții și constructorii nu au făcut mari eforturi pentru ca țevile instalate pe coridoare să fie cât de cât mascate. Ba mai mult, în holuri, dacă „în calea conductelor” stătea un geam, acesta a fost spart.
În exterior, lipită de fațadă, a apărut o platformă de beton, pe care ar urma să fie montat generatorul. Practic, o porțiune a fațadei clădirii-monument ar urma să fie „eclipsată” de o structură metalică.
La intrarea în liceu au fost făcute mici reparații: mici șlefuiri la ușă și un stat de vopsea.
Imaginile au fost prezentate în plenul Consiliului Local de către consilierul local PNL Ciprian Chiricheș, care a spus că, fiind vorba de o clădire monument istoric, intervențiile ar fi trebuit să fie mai puțin „agresive”.
O explicație pentru conducte
De cealaltă parte, primarul Brașovului, Allen Coliban, în alte dăți un mare apărător al patrimoniului și nu numai, a încercat să găsească o justificare pentru prezența conductelor:
„Acestea au fost realizate având în prim-plan siguranța și fluxurile de hidranți”.
Pe de altă parte, primarul a anunțat că, referitor la aceste lucrări, va solicita puncte de vedere de la Direcția de Cultură a Județului Brașov, dar și de la Arhitectul – Șef al orașului.
Când vor veni, așteptăm din partea Primăriei Brașov aceste informații, în virtutea transparenței promise de Executiv în campania electorală și la începutul acestui mandat.