Site icon

Livada Poștei va deveni „bază RATBV” în timpul Paradei Junilor din Brașov. În Șchei vor fi închise mai multe străzi

Ca în fiecare an, în Duminica Tomii, în Brașov este Parada Junilor. Parada celor 7 cete de juni, călări aduce pe străzile orașului și la Pietrele lui Solomon zeci de mii de brașoveni și turiști, iar pentru buna desfășurare a evenimentului vor fi introduse restricții de circulație, iar RATBV va scoate pe traseu mai multe autobuze. 

Astfel, pentru a asigura un acces cât mai facil pentru cei care vor să vadă parada, dar și ținând cont de restricțiile de circulație operatorul de transport RATBV, a luat decizia de a crește frecvența mijloacelor de transport de pe 15 linii care fac legătura cu centrul orașului. De asemenea, mai multe mijloace de transport vor fi parcate pe str. Nicolae Iorga și în zona dintre Casa Armatei și Cinema Astra, pentru a asigura un transport rapid al celor care vor să se întoarcă acasă la finalul paradei din centrul istoric.

Ca în fiecare an, pe traseul paradei Junilor, Piața Unirii – str. Mureșenilor – Prefectură – str. Republicii – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon, duminică, 23 aprilie, se vor introduce următoarele restricții de circulație:

Secvențial, traficul și accesul în parcări vor fi redeschise pe măsură ce coloanele de juni vor parcurge traseul paradei.

Exit mobile version