Patru primării din județul Brașov au fost amendate de Curtea de Conturi a României, cea mai mare sancțiune fiind aplucată Primăriei Municipiului Brașov, pentru nereguli în aplicarea legislației privind achizițiile publice în anul 2021.
Primăria Brașov a fost amendată cu suma de 10.000 lei, pentru o abatere de la dispozițiile Legii privind achizițiile publice. De asemenea, Curtea de Conturi a amendat Primăria Brașov cu suma de 5.000 lei, pentru o abatere de la dispozițiile Legii privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
Raportul Curții de conturi nu face referiri l achizițiile publice care nu au respectat legislația.
Tot pentru abateri de la legislația privind achizițiile publice au fost sancționate și primăriile Augustin, Holbav și Tărlungeni. În total, cele trei administrații locale au fost amendate cu suma totală de 9.500 de lei.
Primăria Tărlungeni a primit și o amendă de 1.000 lei pentru o abatere de la dispozițiile legale privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice.
Pe de altă parte, reprezentanții Curții de Conturi au precizat că au sesizat organele de urmărire penală în cazul Primăriei Făgăraș, pentru „fapte de nerecuperare a prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și neurmăririi de către conducerea entității a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi și fără ca entitatea să aducă argumente temeinice în sprijinul omisiunii de îndeplinire a măsurilor din decizie și de recuperare a prejudiciilor”.