Tradiția spune că în noaptea de Înviere, după ce se ia Lumina de la biserică, creștinii ortodocși se salută cu „Hristos a Înviat”. De asemenea, tot după ce se ia Lumina, se trimit mesajele și, mai nou, urările pe rețelele de socializare sub forma unor „cartonașe”.
Numai că PSD Brașov a „furat startul”, astfel că pe pagina de Facebook a partidului a postat un cartonaș cu mesajul „Hristos a Înviat!”. Mesajul a fost postat în Vinerea Mare, când, tot tradiția spune, este zi de post negru și de priveghi, pentru că este ziua în care a fost crucificat Mântuitorul.