Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat că a fost încheiată etapa de verificare a proceduri convenţionale şi proceduri satelitare de pe Aeroportul Internațional Brașov.
„Între Consiliul Județean Brașov şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română este în vigoare un contract pentru verificarea din zbor a procedurilor pentru Aeroportul Braşov. Este vorba despre proceduri convenţionale şi proceduri satelitare, cu o multitudine de scenarii ce trebuie verificate din zbor. Verificările efectuate astăzi au confirmat că se poate zbura în siguranţă şi au fost proiectate corespunzător. În momentul de faţă, setul de proceduri necesare pentru deschiderea Aeroportului este validat”, a declarat Veștea.
În perioada următoare vor urma noi verificări din zbor care mai urmează să fie efectuate sunt planificate pentru un nou set de scenarii, care suplimentează procedurile existente şi deja validate.
Primul zbor: Tarom
Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat că „în 15 iunie este un termen pe care nu l-am fixat de unul singur, ci l-am discutat cu celelalte instituții care sunt abilitate. Și ieri am avut zbor de calibrare, veștile sunt bune, vom avea un raport favorabil. Legat de data de 15 iunie, chiar avem discuții cu compania Tarom care urmează să aterizeze pe aeroportul de la Brașov. Urmează să avem chiar și un zbor inaugural ” a declarat Adrian Veștea în emisiunea „Oameni faini la Brașov”.
De asemenea, el a menționat că până acum s-au vândut bilete de peste 100.000 de euro.