Deputatul brașovean Tudor Benga (fost USR) a depus la Parlament o inițiativă privind reorganizarea teritorială a României. Prin proiect este prevăzută comasarea județelor, astfel încât, de la 41 să se ajungă la 12. De asemenea, sunt propuse noi criterii pentru unitățile-administrativ teritoriale. Dacă s-ar aplica această lege, multe primării din județul Brașov ar fi afectate.
Astfel, prin proiectul amintit este propusă înființarea județului Transilvania de Sud-Est, prin comasarea actualelor județe Brașov, Harghita și Covasna. O astfel de comasare ar putea fi contestată de locuitorii din Harghita și Covasna, care au o structură etnică diferită de cea a Brașovului.
De asemenea, în proiectul de lege se menționează că mai pot fu orașe doar localitățile care au o populație minimă de 10.000 de locuitori. Dacă s-ar aplica acest criteriu, în județul Brașov nu ar mai fi orașe localitățile Ghimbav (7.208 de locuitori, conform recensământului din anul 2021), Predeal (4.020 de locuitori), Victoria (6.446 de locuitori), Rupea (4.907 locuitori).
Tot dacă legea amintită ar intra în vigoare, ar dispărea și multe comune, având în vedere că în proiectul actului normativ se arată că o astfel de unitate administrativ teritorială trebuie să aibă minim 5.000 de locuitori. În prezent, în Brașov sunt destul de puține comune care ar respecta acest criteriu, printre care Sânpetru (11.700 de locuitori), Tărlungeni (12.067 locuitori), Cristian (6.292), Hărman (7.154 locuitori) sau Bod (5.097 locuitori). În schimb ar dispărea comune precum Fundata (683 de locuitori), Drăguș (971) sau Poiana Mărului (2.956 locuitori).
Predealul, nici măcar comună
Un caz interesant este reprezentat de Predeal. În acest moment, el este oraș, dar și-ar pierde statutul dacă s-ar aplica legea propusă de Benga. Ba mai mult, dacă se ia în calcul populația localității, aceasta nu ar putea fi nici măcar comună, pentru că nu are 5.000 de locuitori.