Ziua de sâmbătă nu a fost hna liniștită din punct de vedere al evenimentelor rutiere. În câteva ore, pe drumurile din județul Brașov s-au produs două accidente.
Astfel, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că sâmbătă, în jurul orei 15.00, pe DN 1 Brașov-Făgăraș, între localitățile Șercaia și Mândra, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. În urma a accidentului, cinci persoane au fost evaluate medical.
De asemenea, circulația a fost blocată pe ambele sensuri.
Puțin după ora 17.00, un autoturism s-a răsturnat pe DN 13, în zona localitătii Hoghiz.
“Din informațiile primite, în urma accidentului au rezultat 3 victime constiente, dintre care o victimă posibil încarcerat”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.