Site icon

FOTO VIDEO. Ceremonie de absolvire la Academia Forţelor Aeriene Braşov. Promoţia “gen. Cristescu” s-a prezentat în Piaţa Sfatului

171 de  absolvenți ai Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din promoţia „General Constantin Christescu-100” au finalizat studiile şi au fost prezentaţi oficial în Piaţa Sfatului din Braşov, la ceremonia organizată în cinstea lor. O dată cu absolvirea studiilor, cei 171 de studenţi primesc gradul de sublocotenent.

Foto: Braşov Metropolitan 

Ca de fiecare dată, ceremonia a debutat cu intonarea imnului naţional (video1), urmată de mesajul şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, general-locotenent Viorel Pană şi un discurs susţinut de comandantul Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”.

https://brasovmetropolitan.ro/wp-content/uploads/2023/07/imn.mp4

“Doamnelor şi domnilor sublocotenenţi, sunt mândru de voi toţi şi de fiecare în parte. Ştiu ce eforturi aţi făcut pentru a ajunge astăzi aici. De acum înainte veţi simţi pe umerii voştri adevărata povară şi responsabilitate a gradului de ofiţer. Iar acestea vor fi tot mai mari o dată cu trecerea timpului şi avansarea dumneavoastră în cariera militară. Eu însă, sunt încrezător că şi voi veţi deveni tot mai puternici zi de zi, continuând să vă pregătiţi pentru a face faţă provocărilor viitorului”, le-a transmis absolvenţilor generalul de flotilă aeriană conf. univ. dr. Marius Şerbeszki, rector al Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă” (video 2).

https://brasovmetropolitan.ro/wp-content/uploads/2023/07/discurs.mp4

Absolvenţii Academiei au primit gradul de sublocotenent, iar unul dintre aceştia, Octavian Ţurcanu, din Republica Moldova – a primit gradul de locotenent (video 3).

Tot azi, în faţa unei audienţe de aproximativ 200 de persoane, în Piaţa Sfatului, Academia Forţelor Aeriene şi-a premiat şi şefii de promoţie pe specialităţi:

Şeful de promoţie, pe întreaga Academie a fost desemnat slt. Darius-Mihai SImion, care a obţinut, la finalul anilor de studii, media 9,95. EL a fost distins, prin Ordinul ministrului Apărării Naţionale, cu Emblema “Ştiinţa militară” – clasa a II-a. (VIDEO 4).

https://brasovmetropolitan.ro/wp-content/uploads/2023/07/afa_sef-de-promotie.mp4

Ceremonia de absolvire s-a finalizat după ora 11.00 cu un show aviatic deasupra Pieţei Sfatului, la care au contribuit atât aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române, cât şi aparate de zbor ale Aeroclubului Teritorial „Iosif Șilimon”.

Primarul Braşovului nu a venit la eveniment

Dintre autorităţile locale invitate şi anunţate de Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”, la ceremonia de absolvire a “promoţiei Cristescu” au participat prefectul Cătălin Văsii şi Todorică Şerban, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Braşov. Deşi fusese anunţată şi prezenţa primarului municipiului Braşov, Allen Coliban, Municipalitatea a fost reprezentată la evenimentul din Piaţa Sfatului de către viceprimarul Sebastian Rusu.

Exit mobile version