Pe lângă faptul că sunt relaxante și te ajută să „îți încarci bateriile”, turele pe munte pot fi uneori și riscante. Pot apărea accidentări sau alte situații neprevăzute, iar în astfel de momente cea mai rațională soluție este un apel la numărul unic de urgență 112. În astfel de situații, cei care cer ajutorul trebuie să respecte câteva reguli, astfel încât salvatorii să intervină cât mai repede și eficient.
Câteva reguli pentru cei care sunt nevoiți să apeleze serviciul unic de urgență #112 au fost transmise de Serviciul Public Județean Salvamont Brașov:
- Păstrați-vă calmul: Calmul este esențial într-o astfel de situație! Astfel, poți comunica clar și coerent operatorului serviciului de urgență problema ta, ceea ce permite o înțelegere mai rapidă a situației și o reacție corespunzătoare. Serviciile de urgență sunt limitate și trebuie să fie utilizate eficient, deci, atunci când apelezi calm la serviciul de urgență, poți evita situațiile în care echipajele sunt trimise inutil sau pentru probleme minore, eliberând resursele pentru cazurile cu adevărat grave.
- Răspundeți clar întrebărilor – chiar dacă în acele momente tensionate convorbirea cu operatorul de la 112 poate părea un „interogatoriu”, este important să oferiți răspunsuri clare, pentru că în baza lor se stabilește planul de acțiune.
- Povestiți cât mai exact cele întâmplate – Operatorii de urgență trebuie să înțeleagă cu exactitate ce se întâmplă pentru a putea trimite resursele și ajutorul adecvat. Răspunzând clar la întrebările lor, oferi informații esențiale și relevante pentru a evalua corect situația.
- Menționați clar adresa sau locul în care s-a produs evenimentul – Adresa exactă ajuta echipa de urgență trimisă să identifice și să localizeze rapid locul incidentului. Mai ales atunci când este necesară intervenția celor de la salvamont, deci intervenția în zonele muntoase sau izolate, o adresa clară este crucială pentru a ajunge la persoanele aflate în pericol în cel mai scurt timp posibil. Pentru o mai bună localizare, este recomandată instalarea aplicației „Apel 112”, care transmite poziția geografică automat către Sistemul 112.
- Respectați indicațiile operatorului – în cazul unor accidentări, acesta va poate spune ce trebuie să faceți și ce nu trebuie să faceți până la venirea echipelor de intervenție. Fiind panicat, s-ar putea să iei decizii nesăbuite care să crească riscul de rănire sau de agravare a situației de urgență.
Atenție la echipament!
„Nu uita, atunci când ai de gând să faci o drumeție alege echipamentul corespunzător! Echipamentul adecvat te protejează împotriva factorilor de risc specifici muntelui, cum ar fi temperaturile scăzute, precipitațiile, vântul puternic și terenul accidentat. Pune înainte de toate siguranța! Echiparea corespunzătoare demonstrează o atitudine responsabilă față de propria ta siguranță și față de siguranța celor din jurul tău. Astfel, contribui la minimizarea riscurilor și la evitarea situațiilor periculoase”, au mai transmis reprezentanții Salvamont Brașov.
Ce nu trebuie să lipsească din rucsac:
- Lanternă și baterii de rezervă – se poate întâmpla ca tura să se lungească foarte mult, iar găsirea marcajelor pe timp de noapte poate deveni misiune imposibilă. Lanterna telefonului te ajută să nu te împiedici, nu să găsești marcajul aflat la 20 sau 30 de metri.
- O baterie externă pentru telefon, pentru a putea comunica în situații de urgență, dar și pentru a putea folosi hărțile (ideal, aplicații care să permită localizarea of line).
- Apă, dulciuri, vitamine sau săruri, trusă medicală, folie de supraviețuire (în cazul unei accidentări este cea mai utilă), haine de ploaie și de frig, fluier.
Cum pot fi evitate situații neplăcute:
- Stabiliți ritmul de mers, dar și traseul în funcție de persoana cu cea mai puțină experiență.
- Documentați-vă înainte de tură: consultați prognozele, timpii, vedeți care este gradul de dificultate. Un telefon la Salvamont, pentru a obține informații poate evita o situație neplăcută.
- Nu lăsați pe nimeni în urmă. Nu transformați tura într-o cursă contra-cronometru, dacă nu e cazul.
- Renunțați la tură dacă vremea se înrăutățește sau nu vă încadrați în timp, pentru că „muntele nu pleacă”.
- Comunicați permanent, vedeți dacă partenerii de tură sunt „OK” (uneori, pentru a nu strica tura, ei suferă în tăcere și pot „claca”). Dacă nu sunteți în formă sau aveți probleme, spuneți acest lucru.
Fii primul care comentează