Româna se digitalizeazăa şi… nu prea! O demonstrează situaţia prin care a trecut un făgărăşean, căruia Serviciul Public Regim Permise şi Înmatriculări Auto Braşov i-a refuzat cazierul judiciar obţinut prin platforma ghiseul.ro.
După ce s-a adresat autorităţilor, cu o sesizare, făgărăşeanul a primit şi o „scuză” din partea Instituţiei Prefectului, căruia i se subordonează serviciul respectiv. Prefectul Braşovului, Cătălin Văsii, susţine că, la mijloc ar fi o… „neconcordanţă”. Într-o declaraţie pentru bunaziuafagaras, Văsii a promis că va face demersurile necesare pentru ca astfel de incidente să nu se mai întâmpe pe viitor.
Cazierul judiciar obţinut online nu i-a fost recunoscut
Făgărăşeanul Radu Albu s-a dus cu dosarul de înscriere pentru examenul auto la Serviciul Public Regim Permise şi Înmatriculări Auto Braşov. Pentru că certificatul de cazier judiciar nu era în original (deşi din februarie 2023 acestea pot fi obţinute online şi recunoscute ca atare), dosarul i-a fost respins de către funcţionarul de la ghişeu.
Bărbatul a propus să ducă o copie scanată a originalului, pe care ar putea să o primească de acasă, însă deşi iniţial răspunsul funcţionarului a fost afrmativ, ulterior, din nou, a fost refuzat, pentru că documentul său este „tot o copie”. În final, Radu Albu a fost nevoit să meargă la Poliție pentru a solicita documentul tipărit pe hârtie astfel încât fie acceptat dosarul de înscriere. Ulterior însă, el a sesizat mai multe instituții ale statului, printre care se numără Serviciul Public Regim Permise şi Înmatriculări Auto Braşov și Instituţia Prefectului judeţul Brașov.
„Este inadmisibil, în România anului 2023, să iți scoti cazier online cu ajutorul site-ului ghiseul.ro, iar cand ajungi la Instituția Prefectului să îți spună că acel cazier nu este valabil. Din câte îmi amintesc, președintele României a promulgat o lege prin care instituțiile statului nu trebuie să mai ceară documente emise de o instituție a statului.
Nu se poate ca un cetățean să nu fie primit la susținerea examenului de permis, pentru că nu are la el cazier scos de la secția de poliție. De ce nu verifică instituția statului dacă ai cazierul curat? De ce trebuie să te pună pe drumuri absolut nejustificat? Este o totală lipsă de respect față de cetățeanul român, plătitor de taxe și impozite”, spune Radu Albu, citat de bunaziuafagaras.ro.
Prefectul Braşovului îi dă dreptate făgărăşeanului
Cătălin Văsii, prefectul Braşovului, vorbeşte despre o neconcordanţă între ordinele de ministru, situaţie care trebuie rezolvată cât mai curând pentru ca astfel de situaţii să fie evitate pe viitor. De altfel, prefectul dar şi reprezentantul Serviciului Public Permise şi Înmatriculări Auto au transmis scuze cetăţanului pus în această situaţie.
„Serviciul de Permise și Înmatriculări are dublă subordonare: Instituția Prefectului și Direcția din cadrul M.A.I. Ordinele M.A.I. care reglementează arhivarea îl obligă pe funcționar să primească un cazier doar în original, cu toate că noi avem acces la baza de date a cazierelor și am putea să verificăm fără să fie necesar să fie depus. Ce vom face noi ca să nu se repete este faptul de a modifica niște ordine M.A.I.
Vom face demersuri în continuare, chiar am avut o discuție cu petentul în sensul acesta, voi încerca să reglementez la nivel local, printr-un ordin, să pot să reușesc ca arhivarea electronică să fie valabilă și să nu mai punem oamenii în astfel de situații.
Voi avea o discuție cu M.A.I., pentru că, fiind o dublă subordonare, ne împiedică și pe mine, și pe ei să luăm atitudine. Voi încerca să comunic Direcției și pe plan local să încerc să trec peste ce au reglememtat ei la nivelul ministerului, pentru că suntem în anul 2023. Nu au pus în concordanță toate ordinele de ministru. Petentul, într-adevăr, are mare dreptate”, a declarat Cătălin Văsii pentru bunaziuafagaras.ro.
Vezi AICI Ghidul complet de obţinere a unui cazier judiciar online.