Un stâlp s-a prăbuşit, marţi seară, pe calea ferată, între staţiile Rupea şi Caţa, din judeţul Braşov, un tren de călători de pe o rută internaţională fiind staţionat pentru mai multe ore, până la curăţarea zonei.
”La această oră, personalul de intervenţii al SRCF Brasov acţionează cu o drezină pantograf între staţiile Rupea şi Caţa, pentru îndepărtarea unui stâlp, care susţinea linia de contact, prăbuşit pe ambele linii de cale ferată”, a anunţat, marţi seară, CFR.
Într-o primă intervenţie, s-a acţionat pentru îndepărtarea stîlpului respectiv, de pe firul I, pentru a redeschide circulaţia, apoi s-a lucrat pentru înlocuirea şi montarea unui alt stâlp pentru susţinerea liniei de contact pe firul II.
Din cauza acestui incident, trenul 346 a staţionat temporar la intrare în staţia Caţa.