Direcția de Asistență Socială Brașov marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei printr-o serie de acțiuni în parteneriat cu Asociatia Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).
Startul acțiunii se dă astăzi, 28 iulie 2023, începând cu orele 10:00 prin testări hepatice realizate în zona str. Carierei, nr. 151 din municipiul Brașov, şi va continua cu testarea persoanelor fără adăpost și a angajaților care lucrează cu aceștia. APAH-RO a inclus această campanie, în seria de acțiuni la nivel național și a acceptat acest parteneriat tocmai pentru a veni în spijinul persoanelor dezavantajate care în mod nomal nu se testează pentru virusurile hepatitice B sau C, a explicat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, Monica Chelban.
Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei este marcată în fiecare an pe 28 iulie, iar anul acesta se desfășoară sub sloganul „O singură viață, un singur ficat!”, fiind un prilej de a evidenția necesitatea accelerarii eforturilor de eliminare a hepatitei virale și importanța prevenirii, testării și tratamentului. Un alt mesaj al acestei zile face îndemn la acțiune pentru că este nevoie de testare activă și noi trebuie să acționăm acum. Pentru fiecare persoană care nu s-a testat încă îndemnul este să nu mai aștepte, să se testeze pentru că doar așa se poate proteja pe el și familia lui!
“Prin această acțiune Direcția de Asistență Sociala Brașov în parteneriat cu Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România se aliază eforturilor care se fac în România pentru creșterea accesului la testare și sprijinirea pacienților depistați să își continue investigațiile specifice și să primească terapia adecvată (unde este cazul) ca și parte a drumului spre eliminare stabilit prin Planul Național Cadru de Eliminare a Hepatitelor Virale aprobat în 2019”, a transmis DAS.
Hepatita este o inflamație a ficatului cauzată de o varietate de viruși infecțioși și agenți neinfecțioși, la nivel global, existând un număr mare de persoane nediagnosticate și netratate care trăiesc cu hepatită. România asigură gratuit tratamentul pacienților cu hepatită C. Anul acesta a fost introdusă în cadrul programelor naționale, vaccinarea anti-hepatită B pentru pacienții dializați.
Ficatul îndeplinește peste 500 de funcții vitale, în fiecare zi, pentru a ne menține în viață. De aceea este atât de important să acordăm prioritate sănătății ficatului și să cunoaștem starea lui de sănătate.