Consilierul județean Lucian Rad (USR) și-a anunțat miercuri demisia din partid, din Consiliul Județean Brașov și din cea de consilier voluntar al primarului Brașovului, Allen Coliban. A renunțat la aceste funcții pentru că, a motivat el, nu a găsit sprijin pentru proiectele privind protecția animalelor.
Explicațiile au fost date de Lucian Rad într-o conferință de presă de care presa locală din Brașov a aflat întâmplător, chiar dacă alesul avea impresia că invitațiile au fost transmise.
„În urmă cu cinci ani am intrat în politică pentru a schimba modul în care administrația locală înțelege să administreze problema animalelor cu și fără stăpân (…) Nu am găsit susținere nici la PNL, nici la PSD și nici măcar la USR”, a declarat Rad.
El a spus că a încercat să determine autoritățile locale din județul Brașov să realizeze un recensământ al câinilor, o campanie amplă de microcipare și sterilizare, iar toate informațiile să fie incluse într-o bază de date, dar proiectul nu a fost pus în aplicare.
„În trei luni, mergând din poartă în poartă, se puteau face aceste lucruri, cu niște costuri mici din partea primăriilor. În acest mod, ar fi existat informații clare despre fiecare câine abandonat sau cal găsit pe domeniul public, iar proprietarii ar fi putut fi trași la răspundere”, a spus fostul consilier județean.
De asemenea, el a reproșat, în principal PNL-ului, că nu a făcut nimic pentru construirea unui adăpost regional pentru animale, proiect ce ar fi trebuit să fie realizat de Consiliul Județean Brașov.
„Aceasta este o obligație legală a Consiliului Județean. De altfel, pentru lăsa impresia că se implică, Consiliul Județean a prevăzut în buget fonduri pentru realizarea documentațiilor tehnice, dar lucrurile s-au blocat aici”, continuat Rad.
Totodată, el s-a arătat nemulțumit că Primăria Brașov tergiversează proiectul privind construirea unui adăpost pentru animale.
În viitor, Lucian Rad a anunțat că va susține proiectele privind protecția animalelor în calitate de activist civic.