Site icon

Drumul Poienii a intrat în reparații. Primăria Brașov a anunțat restricții de circulație în timpul zilei

Sectorul Drumului Poienii, cuprins între Livada Poștei și Turnul Alb, a intrat în reparații, pe acest tronson fiind programate lucrări de frezare și asfaltare a carosabilului, reparare a trotuarelor și înlocuire a bordurilor.

Pentru ca firma să lucreze în cele mai bune condiții, Primăria Brașov a anunțat că au fost introduse restricții de circulație în intervalul 8.00 – 17.00. Mai exact, circulația rutieră se desfășoară pe o bandă, alternativ.

Tot pe Drumul Poienii se va mai lucra pe trei tronsoane – în zona Belvedere, în zona intersecției cu strada Cibinului și la Km 4, aici executându-se lucrări de reparații asfalt.

Primăria Brașov nu a anunțat cât vor dura lucrările și, implicit, când se vor ridica restricțiile de viteză.

Pe ce străzi se mai lucrează în municipiul Brașov:

Ce șantiere vor fi deschise în perioada următoare:

Exit mobile version