Având în vedere că este amplasat la baza Masivului Piatra Mare, municipiul Săcele este vizitat frecvent de urși, iar autoritățile locale nu au la dispoziție prea multe mijloace pentru a rezolva problema. Practic, cele mai la îndemână acțiuni sunt alungarea sau relocarea animalelor, însă prin aceste acțiuni problema este, în cel mai fericit caz, mutată dintr-un loc în altul.
Potrivit primarului din Săcele, Virgil Popa, până acum au fost relocate 8 exemplare și mai sunt de mutat în jur 5 sau 6 exemplare.
„Relocarea se face în fondul forestier aparținând municipiului Săcele, dar am avut discuții cu fermierii, pentru că unii dintre urșii mutați au mâncat oi. Le-am explicat că mai bine este mâncată o oaie decât să fie rănit un om”, a declarat primarul.
Pentru captura și reloca urșii, Primăria Săcele vrea să cumpere o cușcă, valoarea acesteia fiind estimată la 50.000 de lei.
„În prezent, pentru relocare folosim cușca unei asociații, dar vrem să o avem pe a noastră”, a încheiat reprezentantul Primăriei Săcele.