Chiar dacă este mai mică decât Polonia, România are mult mai mulți urși, raportul fiind de un exemplar în Polonia la 50 în România, potrivit unul reportaj al Agenției France Press, preluat de Agerpres.
În Polonia sunt în jur de 150 de urși, iar suprafața împădurită din această țară fiind de 90.000 de kilometri pătrați. (28,80 % din suprafața țării – 312.679 de kilometri pătrați).
În schimb, în România, potrivit estimărilor din primăvara acestui an, trăiesc între 7.536 şi 8.093 de urși. Suprafața României este de 238.397 kilometri pătrați, iar 26,72% din teritoriul național (63.700 de kilometri pătrați) este ocupat de păduri.
Urșii din ambele state trăiesc în lanțul carpatic, care trece prin opt state europene, în reportajul amintit se arată că „pădurile – dintre care şi unele bătrâne, de peste 150 de ani – sunt printre ultimele bastioane ale biodiversităţii pe continent. Mai există chiar şi păduri virgine, neatinse de om”.