Ministrul Dezvoltării, braşoveanul Adrian Veştea, anunţă cinci sedii moderne de instanţă, până la finalul lui 2023, şi peste 2.000 de locuri noi de detenţie până în 2025, printr-un parteneriat al ministerului pe care îl conduce, cu Ministerul Justiţiei, condus de Alina Gorghiu. Cei doi miniştri au vorbit ieri despre situaţia la zi a celor 11 obiective de investiţii necesare asigurării infrastructurii judiciare. Astfel, Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, lucrează împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, pentru a da în folosinţă cinci sedii de instanţă, până la finalul acestui an, şi pentru a crea a 2.025 locuri noi de detenţie, până la încheierea anului 2025.
„Asigurarea infrastructurii judiciare devine o problemă din ce în ce mai presantă, în lumina ultimelor activităţi desfăşurate de instituţii ca DNA, DIICOT, Poliţia Română. Ministerul Justiţiei are în vedere creşterea ritmului investiţiilor, atât la nivelul instanţelor, cât şi la nivelul penitenciarelor. Sprijinul ministrului Veştea şi al echipei Ministerului Dezvoltării este esenţial, pentru că o parte din investiţii sunt desfăşurate prin C.N.I. În curând, sper să deblocăm lucrările la câteva penitenciare. Este un semnal bun, inclusiv la nivel internaţional. Dacă toate lucrurile merg bine, spre finalul anului, vom începe lucrările pentru 300 de locuri de detenţie la penitenciarul Gherla, jud. Cluj”, a declarat Alina Gorghiu, conform comunicatului de presă al Ministerului Justiţiei, transmis după această întâlnire.
Modernizare sistemului penitenciar care să soluţioneze problema supraaglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie a fost asumată, în noiembrie 2020, de către Guvernul României prin intermediul unui memorandum şi urmăreşte executarea hotărârii-pilot Rezmiveş şi alţii împotriva României, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 25 aprilie 2017, mai indică sursa citată.
Investiţii în desfăşurare, în Justiţie
- Instanţe:
- Consolidare, extindere, amenajare şi reparaţii capitale la Judecătoria Târgovişte: stadiul lucrărilor este de 99%.
- Extindere Tribunal Gorj: stadiul lucrărilor este de 99%.
- Reparaţii capitale, amenajare, consolidare, restaurare şi extindere sediu Judecătorie Slatina: stadiul lucrărilor este de 98%.
- Lucrări de intervenţie şi extindere la sediul Curţii de Apel Târgu Mureş: stadiul lucrărilor este de 97%.
- Reparaţie capitală şi modernizare sediu Tribunal Hunedoara şi Judecătoria Deva: stadiul lucrărilor este de 97%.
2. Penitenciare: pentru trei obiective de investiţii, Penitenciarul Gherla (300 locuri), Craiova-Pelendava (325 locuri) şi Bistriţa (500 locuri), există fonduri alocate de la bugetul de stat prin C.N.I. şi au fost demarate procedurile de achiziţie pentru proiectare şi execuţie.