Caravana SMURD şi Centrul Mobil de Instruire ajung azi la Ghimbav, pentru o lecţie de prim ajutor pentru toţi cetăţenii interesaţi să ştie care sunt primele mişcări pe care le pot face, în caz de nevoie, pentru a salva un seamăn.
Instruirile vor avea loc în parcarea Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în intervalul orar 10.00 – 18.00.
“Cei care ne trec pragul vor fi instruiti în acordarea primului ajutor medical de bază, în tehnici de stingere a incendiilor în locuințe și vor primi informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență”, au anunţat organizatorii.
𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒐𝒃𝒊𝒍 𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒄𝒉𝒊𝒑𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒊𝒈𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒄𝒆 𝒔𝒊𝒎𝒖𝒍𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒔𝒊𝒕𝒖𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒖𝒓𝒈𝒆𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒍𝒆𝒙𝒆, 𝒑𝒓𝒆𝒄𝒖𝒎 𝒊𝒏𝒄𝒆𝒏𝒅𝒊𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒊𝒏𝒕̦𝒆, 𝒖𝒏 𝒑𝒂𝒄𝒉𝒆𝒕 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒐𝒏𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒊 𝒎𝒆𝒕𝒆𝒐 𝒆𝒙𝒕𝒓𝒆𝒎𝒆 𝒔𝒂𝒖 𝒔𝒊𝒎𝒖𝒍𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒓𝒆𝒂𝒍𝒊𝒔𝒕𝒂̆ 𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒄𝒖𝒕𝒓𝒆𝒎𝒖𝒓 𝒔̦𝒊 𝒂 𝒎𝒐𝒅𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒔𝒆 𝒑𝒆𝒓𝒄𝒆𝒑𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒐 𝒄𝒂𝒔𝒂̆ 𝒔𝒂𝒖 𝒊̂𝒏𝒕𝒓-𝒖𝒏 𝒂𝒑𝒂𝒓𝒕𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕.
Cu o zi înainte, o acţiune similară a avut loc la Rupea, iar în 10 şi 11 septembrie, în municipiul Făgăraş, tot în judeţul Braşov.