DJ Lalla a fost găsită moartă pe plajă, în Mamaia. Trupul tinerei a fost descoperit în jurul orei 10.00, de câteva persoane ieşite la jogging, de dimineaţă pe malul mării. Acestea au sunat la 112, oar la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD şi un echipaj de poliţie.
Poliția nu a știut la început cine este femeia decedată, însă în urma verificărilor a rezultat că este vorba despre tânără DJ. DJ Lalla, pe numele său real Laura Roşca, avea 34 de ani şi avea o emisiune la un post de radio din București.
Organele de poliție au transmis prin intermediul unui comunicat că nu s-au găsit urme de violență asupra tinerei originare din Turda, astfel că prima ipoteză este că DJ Lalla ar fi murit înecată. Anchetatorii care se ocupă de caz au ajuns la această concluzie mai ales pentru că artista era îmbrăcată într-un costum de baie și tricou când a fost găsită.
Salvamarii au transmis că speră să nu mai fie și alte persoane în apă.
Nu se știe deocamdată dacă tânara s-a înecat accidental sau s-a sinucis. Ea a fost identificată după tatuaje. În ultima ei postare pe Instagram, DJ Lalla folosise hashtagul „#FvckDepression“.